Descriere
Sublocotenentul Savin Furnică din Regimentul 5 Călărași îi scrie din satul Hădărăuți (nordul Basarabiei) de pe front mamei sale la data de 9 iulie 1941. Tatăl său, preotul ortodox român erou Nicolae Furnică a căzut cu arma în mână în timpul bătăliei de la Turtucaia în anul 1916.
Textul scrisorii:
„Miercuri 9 VII 941
Hădărăuți
Mamă,
Iată însfârșit că mai am ocazia să vă mai scriu câte ceva. Aș avea multe, dar vremea este scumpă, odihna este pe apucate. Nu v’am scris până acum pentrucă nu s’a mai putut. Pentru reghimentul nostru nu prea funcționează poșta, căci suntem în continuă deplasare, și pe unde trecem deasemenea nu funcționează, căci n’avem nici un fel de organe ale autorității, poștă, primărie etc. Roșii pleacă dimineața și noi sosim după masă.
V’am mai scris până acum două scrisori. Una, aceea cu chestia cu „Gheorghiță”, adică cu începerea răsboiului, pe care după câte vedeți l-am prevăzut aproape exact ca dată. Eu ziceam 23 VI și el, „Gheorghiță”, a început la 22 VI.
O altă scrisoare v’am scris-o pe la 27-28 VI. De aceasta mă îndoiesc că ați primit-o, căci deja nu mai funcționa în mod regulat poșta pe atunci, cu atât mai mult că chiar când o scriam, eram pe stradă (pe burtă) sub un slab bombardament de aviație.
Până a trece Prutul, eu nu am luat parte la nici o bătălie, căci eram aghiotant la divizion și eram în linia II și încă pe un front pasiv care n’a avut nimic de lucru. Eram la Bivolari, în jud. Iași. De la 28 sau 29 Iunie, am fost schimbat din postul de aghiotant, în acela de comandant al Plot. 3 din Esc. 3 Cpt. Irimescu, în locul decedatului slt. Popescu. Aceasta grație amabilității Locotenentului Dâmboviceanu, avocatul acela din Călărași, refugiat din Silistra, care simțea necesitatea neapărată de a se plasa într’un loc bun.
Am trecut Prutul la 2 Iunie, și de atunci suntem în continuă urmărire a inamicului, care fuge cât îl ține puterile. Vă voi mai spune impresiile de până acum, la sfârșit, când cu voia lui Dumnezeu, vom mai sta de vorbă.
Aici pe pământ basarabean, am participat la o bătălie. Relativ a fost pericol, dar, slavă Domnului, n’am avut nici o pierdere, nici de oameni, nici de material, ci dimpotrivă am realizat un cal „economie” la ploton. Suntem acum, când vă scriu, în satul Hădărăuți, jud. Hotin, la cca 15 km de Nistru. Foarte curând vom pleca, adică nici nu știu dacă apuc să termin scrisoarea și nu sosește ordinul de deplasare. Abia aci am avut o zi și două nopți de stat, vasăzică repaus. Un soi de refacere. Direcția ce bănuesc că ne-o va da pentru deplasare, este spre nord, în Polonia rusească. Dar nu am indicii sigure despre aceasta. În orice caz, cred că foarte probabil, că nu ne vom opri la Nistru.
Îți trimit odată cu această scrisoare și suma de lei 22.000 (douăzeci și două de mii), spre a urma aceeași soartă ca și aceea a celor ce ți-i i-am lăsat când am plecat. Vei proceda deci la fel. N’am ce face aici cu banii, mi-s complect inutili.
Ași vrea să-mi scriți ceva. N’am primit nimic până acum dela matale. George ce face, n’am primit nimic dela el, – eu i-am scris o c.p. odată cu aceea despre „Gheorghiță”. Dar Gelul ce face? Tolea, Potică, pe unde sunt? Altminteri eu sunt sănătos, bine. E drept că odihna și masa e pe apucate, dar asta n’are nici o importanță. Sănătatea și viața sunt bunuri cari ne mulțumesc destul acum. Mai mult încă nu ne lipsește nici voioșia. Când după vre’o împrăștiere la misiuni, ne reunim, facem mare haz de necaz, ca niște buni ostași. Unde găsim loc de mâncare și mai rar de băutură, devorăm cu bună dispoziție și facem haz de cele rele și cele bune ce au trecut, fără a ne face grijă de cele ce vor urma. Trăim prezentul din plin. Emoțiile și neplăcutele impresii din trecut nu mai sunt altceva decât motiv de haz astăzi. Iar ce va fi mâine, nu ne preocupă, habar n’avem. Totul este în prezent. Dormim, când dormim, unde ne prinde timpul. Pe câmp în grâu, la pădure pe iarbă, în șanț pe pământ sau în sate pe o laviță, fie pe un pat moale cu saltea, cearșaf și pernă. Când n’avem pernă, casca o înlocuește cu demnitate. E foarte bună pentru așa ceva. Nu amorțește ceafa, ne-am obicinuit cu ea. Termin aci, căci vremea este scurtă, și dacă n’ași apuca să scriu de toate, ar însemna mai bine să cer un concediu să viu să vă vorbesc.
Vă amintesc că să nu fiți îngrijați de mine, când nu primiți nici o scrisoare, căci cum v’am spus nu merge poșta. Chiar acum, scriu pentrucă s’a ivit o ocazie cu un ofițer care vine în delegație la Călărași. Asemenea ocazii sunt foarte rare. Acum acesta a avut amabilitatea să ducă scrisori acasă, la „familiile” ofițerilor. Scrieți-mi vă rog și mie „poate” de acolo încoace vin scrisorile.
Salutări Lalei și celorlalți.
Sărut mâna, Savin”.
