Descriere
Scrisoare oficială a comitelui suprem român al comitatului Zarand, Dimitrie Ionescu, semnată manu propria de acesta, către pretorul Teodor Pop, datâ la Baia de Criș, 1867.
Document în limba maghiară.
Dimitrie Ionescu – comite suprem al comitatului Zarand, ultimul comite al acestuia – comitatul a fost desființat de jure în anul 1868. Deputat român în Parlamentul de la Budapesta (1869-1872), militant pentru drepturile naționale ale românilor din Transilvania.
Comitatul Zarand, înființat în anul 1861, a fost singurul comitat din Transilvania cu conducere românească și în care limba română a fost introdusă oficial ca limbă a comitatului de către români. Din acest motiv a fost supranumit și “Mica Românie”. Pe clădirea comitatului a fost arborat steagul românesc tricolor roșu-galben-albastru pe partea de răsărit a acesteia, iar cel imperial pe partea de către Austria, un act de mare îndrăzneală pentru acea perioadă, în care ecourile războiului național din 1848/49 din Transilvania erau încă vii și puternice, chiar o parte dintre conducătorii români ai comitatului luând parte la lupte, atât armate, cât și politice. În perioada de conducere românească a comitatului s-a înființat primul spital din Țara Zarandului, construit între anii 1870-1871 și care a funcționat neîntrerupt timp de mai mult de 130 ani. Comitatul a fost desființat de facto în anul 1876.
Teodor Pop (n. 1833, Burda, județul Bihor – d. 1900, Baia de Criș, județul Hunedoara), avocat, jude cercual al comitatului Zarand, membru fondator al Băncii “Albina” din Sibiu și Baia de Criș, al Băncii “Crișana” din Brad și al ASTRA. Membru al delegației românești care a prezentat la Viena Memorandumul de la 1892. Și-a testat întreaga avere (peste 120.000 coroane, echivalentul a circa 36 kilograme de aur la acea vreme) gimnaziului ortodox românesc din Brad, pentru a se ridica noua clădire a liceului. A fost cea mai mare donație primită vreodată pentru construirea liceului. Este înmormântat în Pantheonul Moților de la Țebea, lângă biserica ortodoxă, alături de Avram Iancu (prefectul Legiunii Auraria Gemina), Ioan Buteanu (prefectul Legiunii Zarandului), Simion Groza (prefectul Legiunii Zarandului după moartea lui Ioan Buteanu), ca recunoaștere a meritelor sale întru propășirea cauzei românești. În același loc sunt înmormântați cei care au contribuit în mod important la aceeași cauză a liceului ortodox român din Brad: Sigismund Borlea, Pavel Oprișa, Zaharia Francisc Werner.
Format 34/21 cm.
Notă: toate articolele vândute de SC Historiarum SRL sunt articole vechi, care au fost folosite și au urme de utilizare în diferite grade, respectiv pot avea imperfecțiuni. Numărul și varietatea acestora fiind diferite de la un articol la altul, este imposibilă descrierea exactă a tuturor. În cazul în care la primirea articolului calitatea acestuia nu vă mulțumește, beneficiați de garanția de returnare, conform legii românești în vigoare, în termen de 14 zile de la primirea coletului. Pentru condițiile de returnare vezi aici: https://historiarum.ro/retur/







