Descriere
Schituri și biserici de sat de preot Dominic N Ionescu, cu dedicația olografă a autorului către Ștefan Meteș și cu semnătura olografă și ex-libris a celui din urmă, Tipografia Capitalei, București.
Pe prima pagină de text dedicația olografă a autorului, în cerneală neagră, cu cuvintele „Neostoitului cercetător al trecutului nostru, Șt Meteș, deosebită prețuire și statornică prietenie din partea P Dom N Ionescu 1930 Dec 1”.
Pe pagina de titlu și pe pagina următoare semnătura olografă și ex-libris Ștefan Meteș.
Dominic N Ionescu, preot ortodox român, profesor la Seminarul din Argeș și la Seminarul Central din București, autor al unor lucrări de specialitate privitoare la bisericile românești.
Ștefan Meteș (n. 1887, Geomal, județul Alba – d. 1977, Cluj-Napoca), preot, istoric, participant la Marea Adunare Națională de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia, membru al Academiei Române, deputat, prefect, aruncat în pușcăriile comuniste de noul regim instaurat în România la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Liceul la „Andrei Șaguna” din Brașov. Urmează cursurile institutelor teologice de la Arad, Sibiu și Caransebeș. Studii de istorie la București, unde este studentul lui Nicolae Iorga și al lui Dimitrie Onciul. Învățător între 1914-1916, respectiv învățător și preot între 1916-1922. Participă în nume propriu la Marea Adunare Națională de la 1 Decembrie 1918. Membru corespondent al Academiei Române din 1919. Deputat în Parlamentul României Mari între 1919-1922. Prefect al județului Târnava Mică în 1931. Subsecretar de Stat la Interne. Este însărcinat cu organizarea bibliotecilor, arhivelor și muzeelor statului român. Director al Arhivelor Statului din Cluj între 1922-1947. Decorat cu Ordinul „Coroana României” în grad de comandor. A publicat numeroase lucrări valoroase cu subiect religios și istoric. Aruncat în pușcăriile comuniste în anul 1950.
Completă, 128 pagini.





















