Descriere
Numirea lui Pavel Oprișa, fost profesor al liceului românesc din Brad, ca delegat la Adunarea Generală ASTRA de la Deva, 1932.
Semnează președintele „ASTRA” Brad, Ioan Radu și secretarul preot V. Perian. Documentul poartă ștampila Despărțământului „ASTRA” Brad.
Ioan Radu (n. Hărțăgani, județul Hunedoara – d. 1936, Brad, județul Hunedoara), primul absolvent român de doctorat al Universității din Cluj, profesor, director al liceului ortodox român din Brad, autor, delegat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918, vicepreședinte al Consiliului Național Român din Brad. În perioada directoratului său s-a format în curtea liceului din Brad Regimentul de voluntari ardeleni “Horea”, care va participa în prima linie la ofensiva pornită la 16 aprilie 1919, (terminată cu ocuparea Budapestei) supranumit ulterior “Beiuș” pentru aportul la eliberarea acestui oraș și care a intrat primul în Oradea de Paștile aceluiași an. Președinte „ASTRA” Brad.
Pavel Oprișa (n. 1861, Țebea, județul Hunedoara – d. 1937, Țebea, județul Hunedoara), profesor și director al Liceului românesc ortodox din Brad, județul Hunedoara. A depus eforturi extraordinare pentru ridicarea liceului. Este înmormântat în Pantheonul Moților de la Țebea, lângă biserica ortodoxă, alături de Avram Iancu (prefectul Legiunii Auraria Gemina), Ioan Buteanu (prefectul Legiunii Zarandului), Simion Groza (prefectul Legiunii Zarandului după moartea lui Ioan Buteanu), ca recunoaștere a meritelor sale întru propășirea cauzei românești. În același loc sunt înmormântați cei care au contribuit în mod important la aceeași cauză a liceului ortodox român din Brad: Sigismund Borlea, Teodor Pop, Zaharia Francisc Werner.
Format 34/21 cm.
Notă: toate articolele vândute de SC Historiarum SRL sunt articole vechi, care au fost folosite și au urme de utilizare în diferite grade, respectiv pot avea imperfecțiuni. Numărul și varietatea acestora fiind diferite de la un articol la altul, este imposibilă descrierea exactă a tuturor. În cazul în care la primirea articolului calitatea acestuia nu vă mulțumește, beneficiați de garanția de returnare, conform legii românești în vigoare, în termen de 14 zile de la primirea coletului. Pentru condițiile de returnare vezi aici: https://historiarum.ro/retur/







