Scrisoare manu propria George Popa dată la Beliu în 17 iulie 1897 și expediată din Uileacu de Beiuș militantului pentru drepturile naționale ale românilor, Lucian Bolcaș, la Vălanii de Beiuș

Textul scrisorii:

“Dragă Luciane!

Am desperat! Mă omoară planurile, mă îngroapă de viu! Nu sciu de “legătură” o fi asta pe mine!? Nu pot eu plănui ceva cu 3 zile mai nainte ca sē nu intervină ceva ce-mi dirimă toate cele plănuite. Așa că acum o iau pe sigur: deacă plănuésc azi că marți voi face asta sau cea, – de sigur nu o voi potea face! Te rog pentru Dzeu, – (indescifrabil) ceva sfat!

Întradevăr prin moartea neuitatului G. Popa – neamul rom. a perdut foarte mult ear diécesa a perdut un luceafăr, un stîlp – nesupliniver. Pe mine în deosebi scirea îngrozitoare m’a deprimat cu totul. Unica mângâiere ce o am e că l’am potut vedea pentru ultima oară cu 5-6 zile înainte de moarte. Abia l’am cunoscut sērmanul. Am perdut poate pe unicul enciclopedist de dincoace. Voi tienea pururea în memorie incidental de an veară când cercetându-l în Arad, una-doaue că pune și sulevează nisce păreri despre “fideicomise” și mă întreabă: care țin de mai nimerită. Am petrecut la dēnsul câteva mominte placate!

Și acum pigmeii din Arad, nu né lasă nici macar sē putem jeli acest bărbat fenomenal, ci ne molestează deja cu ardelenii lor. Suntem indignați până la ultima. Nu-i destul acum că seminarul din Arad e plin de ei, ci voiesc a ni-i (indescifrabil) și prin provincie. Ascultă frate! De protopop al Beliului voiește eppul sē ne tucmălească pe un cutare Georgea – abia sfințit de 8 luni! Pe când canoanele prescriu 5 ani de preoție!! Mi-am urât zilele cu berbecii acestia!

Ce privește F.L. nu mai am ce zice – l’eai spus tu toate – câte voiam și eu să-ți le spun. Mi-a indignat însă mult noul de probă! Măcar de era acela mai de dăi Doamne! Esteriorul mai vârtos e foarte neplăcut. Și să-mi pardonezi, – dar unde sta “Familia” acolo F.L. nu va sta nici odată. Dar pre cum zici și tu are atât merit că a trezit pe Vulcan din letargie, – și se vede o nismintită deamnă de laudă la dēnsul. De altcum epistola lui E. Hodoș scrisă în (indescifrabil) i a fost sentintia de moarte a “F.L.” dar nu o publicam de eram în locul Dnei Rudow!! Reflexiunile făcute la adresa Familiei – au fost elogii ear nu vorbe de critică! Mie cel puțin așa impresie mi-a făcut.

Ni că tu drăguțule înaintezi spre Parnas cu pași gigantici, primește și de asta dată felicitările mele.

Ear acum să trec la partea întristătoare! Zici ca să scriu! Dne! Scrie-aș, căci capul mi-e amețit de idei cari toate “cer eșire’n lume” – dar trist iubite eu nu mai sunt al meu!! Cariera cărei m’am dedicat pretinde că de acum să încep postul să-mi omor pofta de a scrie, – ca să nu-mi fie greu când nu va fi ertat să mai scriu! Eu de acum nainte trebue să mă îndestulesc cu acea ce voi putea face în ascuns, din cas în cas în interesul unuia și altuia (indescifrabil), – dar a eși în public nu o pot, căci sângele tiner agitatoric ce curge în vinele mele nu-mi permite să scriu rece și fără entusiasm și astfel ușor vei înțelege că mai bine e să tac. Lucrați voi fraților cari sunteți și voiți a fi liberi independenți, – eu deja m’am înrolat în jugul bureaocratic maghiar, – și ori ce aș face ar fi de aci nainte spre detrimentul meu! Maghiarii noștri de aici (Éder et comp.) cetesc cuotidian Trib. Pop. și mi-aș aprinde ușor paie în cap. Interesul meu e ca să stau pe picior bun cu ei măcar pân’ce voi fi ales unde-va (cine știe când).

Te rog însă nu arunca peatră asupra prietinului teu. Mă cunoști destul de bine și vei ști-o că eu maghiaron nici când nu mă voi face, dar î-mi datoresc mie și familiei care abia așteaptă să mă veadă în post – cu acea că să nu-mi stric. Voi ava eu teren de a face bine nației, – poate mai mult de cât aș face prin un articlu de journal, – mâne plec cu sora la unchiul meu Dr Vessa; poate că de la 1 aug. mă voi reîntoarce la Cluj – voi vedea ce va fi. Dr Isac m’a chemat – nu sciu însă e să fac.

Servus te sărută de mii de ori al tău iubitor George

Beliu 17 VII 97”