Descriere
Locotenentul George Furnică, ofițer activ, fiul preotului militar erou Nicolae Furnică, aflat în garnizoană la Făgăraș, îi scrie soției sale despre manifestația legionară din oraș din 8 septembrie 1940, în urma cedării Ardealului de Nord-Vest ca urmare a Diktatului de la Viena, precum și despre starea de spirit a populației românești și a soldaților români.
Textul scrisorii:
„8 septembrie 1940
Făgărași
Draga mea,
Iată sunt a 6-a zi aici la Făgărași.- (…)
Nu știu de ce, dar pentru mine a fost o zi de adâncă, adâncă mâhnire. Sunt o fire ușor influențabilă, tu o știi, mă înduioșez repede. Azi am vărsat lacrimi, de-abia azi. Iată: am fost spectator al manifestației legionare de aici. S’au adunat la biserică azi de dimineață câteva sute, poate o mie de țărani și orășeni, încolonați ostășește. Câteva uniforme (vreo 10 numai) legionare, apoi tineri și bătrâni în portul de aici cu cioareci albi și cojoc și în sfârșit alți în porturi târgovețești. Am îngenunchiat la biserică, în curte – apoi au pornit-o pe străzi cântând. Era o adevărată minune; mă întrebam de un au ieșit atâția ca din pâmânt, de unde știu cântecele? Un exemplu de disciplină și de unitate sufletească. Mai înainte mă îndoiam de ei, mă îndoiam de existența acestei unități sufletești. Ea există dragă, există și asta mi-a stors lacrimi. Cântecele lor, oratorii lor în piață, jurământul lor depus cu hotărâre în aer liber, iată lucrurile cari m’au impresionat adânc, toate reprezentând instrumentul unității lor psichice. – Au cântat cu adevărat pătrunși, au jurat cu deplină credință. Am dorit-o și eu din inimă „să le ajute Dumnezeu”. N’am știut, nici n’am bănuit existența unui astfel de entuziasm. Dela plecarea Nemților din țară n’am văzut atâta suflu colectiv pătruns cu adevărat. Credeam că a murit orice pornire colectivă. Și iat-o! Sub ochii mei, nu din auzite sau din citit. Acolo, a fost la fel? Nu cred! Aici este Transilvania, aici este tărâmul sufletelor îndârjite. La noi este inteligența critică, superficialitatea batjocoritoare. S’ar putea schimba totuși. – Să-ți scriu jalea Ardelenilor? E greu. (…) Atâta indignare i-a cuprins pe cei din teritoriile cedate încât soldații au dezertat, hulind armata care i-a ținut 2 ani sub arme, sustrăgându-i dela interesele lor pentru a-i părăsi apoi. E dureros, e îngrozitor! Unii dintre ei au fost prinși, dar cu prețul focului de armă … (…)”
Nicolae Furnică, primul preot militar român (cu grad de locotenent) mort pe front în Primul Război Mondial, luptând cu arma în mână (n. 5 mai 1883 – d. 1916, Turtucaia, Cadrilater). Preot la Urziceni în viața civilă. Primul traducător al apologetului Taţian Asirianul în limba română. Licențiat în Teologie la București în anul 1907. Mobilizat în Regimentul 75 Infanterie. A murit trăgând cu mitraliera până la ultimul glonț, după care o fost ucis în luptă corp la corp cu trupele bulgare, în timpul bătăliei de la Turtucaia.
