Descriere
Scrisoarea emigrantului român în SUA, 1929, George Hăprian din Daia Română, județul Alba, către mama și verișoara sa. Le scrie că nu mai are de gând să se întoarcă în România, poate numai în vizită din când în când și că renunță la tot pământul său din sat. Verișoarei îi scrie că nu poate să o ajute să emigreze și ea. Scrisoarea este compusă din șase pagini cu antetul Hotel La Salle din Chicago, plic cu același antet. Circulată poștal via Chicago-Timișoara-Alba Iulia-Sebeș. Redăm mai jos conținutul scrisorii. Nu am intervenit asupra textului și a ortografiei, reproducându-le întocmai așa cum le-a scris expeditorul.
„(pagină fără număr)
Prea Mult dorită mamă, mai întîiu de toate veii știi că țam primit cartea și îmi pare foarte bine că te afli sănătoasă, și tot odată veii știi că și eu mă aflu sănătosu, mai Departe veii ști mamă Dragă că țam trimes ( 4000) 4 mii de leii, așiu vrea ca săț trimet mai mult dară acuma nu sunt în stare, că lucrările nu merg vine nici pe aicea.
1.
Verișoară Varonia
Îmi pare foarte rău că nu potu să facu nimica, pentru tine, că e greu de a aduce pe cineva aicea. totodată am să cerc. mai târziu, dară acum e Imposibil, că e rău și aicea acuma, fă ce poți acolo ajutăi mumii și poate că îți dă și ție o tiră de pământ după moartea ieii. Te rog scriemi dacă ați Primit banii. al tău Văru George
2. Dragă mamă totdeauna miai scris ca să viu acasă și eu totdeauna țam scris că viu, dară pînă acuma nu am venit, Dară uite mamă Dragă că care vine acolo toții vine înapoi, nu le mai place acolo, și uite că eu aicea am crescut și mam anvațat aicea, și nu cred că eu pot să mai trăiesc acolo, miar plăcea foarte mult să viu să te mai odată, dară de alte ceva nu mii doru numai de D-tale.-
3.
și așa Dragă mamă te rog să mă ierți dacă greșescu dară eu nu mai de gînd să viu în Daia să traiescu acolo. Poate că viu odată numai așa Pe vo 2-3 lunii și viu îară înapoi, îți spun asta mama Dragă că să nu te mai gîndesci de loc și casă pentru pentru mine, că mie numi trebă loc și casă în Daia ori nicairea în țara aia, că numi place în Europa
4.
Dragă mamă fă ce poți pînă trăiesci, cu mosia noastă, fă ce vreii, nu te mai gîndi la mine, că eu trebă sămi facu un viitoriu aicea în țara asta, și dacă am banii vreo dată de a venii acasă, apoi viu ca să mai văd odată pînă nu morii, că așa mii de doru de D-tale dară de altceva nu mii doru acolo.-
6.
Te rog scriemi carte la adresa asta
George Haprian
1420-Webster ave
Chicago Illinois
ne având ce mai scrie vă poftescu sănătate ție mamă și la toți și toate
al D-tale fiu
George Haprian”
Notă: toate articolele vândute de SC Historiarum SRL sunt articole vechi, care au fost folosite și au urme de utilizare în diferite grade, respectiv pot avea imperfecțiuni. Numărul și varietatea acestora fiind diferite de la un articol la altul, este imposibilă descrierea exactă a tuturor. În cazul în care la primirea articolului calitatea acestuia nu vă mulțumește, beneficiați de garanția de returnare, conform legii românești în vigoare, în termen de 14 zile de la primirea coletului. Pentru condițiile de returnare vezi aici: https://historiarum.ro/retur/













