Arabella Yarka (Iarca), fotografie pe care o semnează olograf, 1911.
Arabella Yarka (Iarca) (n. 1890 – d. 1955). Fiica adoptivă a lui Scarlat Iarca, descendent al unei bogate familii de greci stabilită în Muntenia, proprietarul moșiei Petrăchești din județul Buzău. Mama necunoscută. Unele surse o dau ca fiind fiica ilegitimă a lui Scarlat, adopția fiind doar pentru a închide gurile rele. Arabella ajunge apropiată a familiei regale române. În timpul Marelui Război face serviciu voluntar ca soră de Cruce Roșie în timpul retragerii din Moldova, ajungând să fie apreciată de medicii francezi care lucrau în spitalele din refugiu. Se mărită în anul 1913 cu Carol „Citta” Davila (1888-1963; ministru plenipotențiar al României la Varșovia între anii 1928-1929 și la Washington între 1929-1938, unul dintre cei mai longevivi ambasadori români în S.U.A.). Divorțează în anul 1926 după ce C. Davila i-a risipit zestrea la jocuri de noroc. Autoarea unui volum în care face dezvăluiri picante din high-life-ul românesc al epocii 1913-1918, după divorț încearcă fără prea mult succes o carieră artistică, jucând în filmul „Povara” (1928).









