Carte poștală adresată lui Octavian Lupaș, Arad, 1943, Petre Sergescu

100 lei

1 în stoc

Descriere

Carte poștală adresată lui Octavian Lupaș, Arad, istoric, director al Căminelor Culturale din județul Arad, secretar al Baroului Avocaților din Arad, viitor ajutor de primar (1941-1943) și primar al Aradului (1943-1944) de către academicianul de renume mondial, Petre Sergescu, în cauza unei conferințe a Extensiunii Universității la Arad. Circulată Timișoara-Arad, cu ștampilă de cenzură Timișoara.

Petre Sergescu (n. 1893, Drobeta Turnu-Severin – d. 1954, Paris), matematician de renume mondial, membru corespondent al Academiei Române (din 1937). Urmează cursurile Facultății de Matematică, de Filosofie și al Conservatorului din București. În timpul Primului Război Mondial este luat ostatic de germani și trecut prin mai multe lagăre. Doctor în matematică (1923, București). În perioada interbelică devine aliat politic al lui Nicolae Iorga. Deputat de Sălaj (1931). Profesor la Universitatea din Cluj. Fondează revista „Mathematica” la Cluj. Organizează primul congres al matematicienilor români. Director al Fundației Regale Universitare Carol I. Ține cursuri la universitățile din Lvov, Poznan, Vilnius și Varșovia. După cedarea Ardealului de Nord-Vest în urma Diktatului de Viena din 1940 se refugiază cu facultatea de la Cluj la Timișoara. Rector al Universității din București (1945). Scapă la timp de regimul comunist instaurat la România și se refugiază la Paris.

Notă: toate articolele vândute de SC Historiarum SRL sunt articole vechi, care au fost folosite și au urme de utilizare în diferite grade, respectiv pot avea imperfecțiuni. Numărul și varietatea acestora fiind diferite de la un articol la altul, este imposibilă descrierea exactă a tuturor. În cazul în care la primirea articolului calitatea acestuia nu vă mulțumește, beneficiați de garanția de returnare, conform legii românești în vigoare, în termen de 14 zile de la primirea coletului. Pentru condițiile de returnare vezi aici: https://historiarum.ro/retur/