Extras din matricula botezaților din parohia greco-catolică din Băsești, județul Sălaj, 1923, scris manu propria și semnat de preotul român greco-catolic Alexandru Achim din localitate, în 1918 comandantul Gărzii Naționale Române din Băsești

100 lei

1 în stoc

Descriere

Extras din matricula botezaților din parohia greco-catolică din Băsești, județul Sălaj, 1923, scris manu propria și semnat de preotul român greco-catolic Alexandru Achim din localitate, în 1918 comandantul Gărzii Naționale Române din Băsești.

Documentul a fost emis pentru Mureșan Alexa, gardist în aceeași Gardă Națională Română din Băsești.

Preotul Alexandru Achim a slujit în Băsești între anii 1916-1934. La 7 noiembrie 1918 Gheorghe Pop de Băsești, președintele Partidului Național Român (între 1902 – 1918) și viitorul președinte al Marii Adunări Naționale de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia a chemat la sine locuitorii din Băsești și a înființat Consiliul Național Român și Garda Națională Română. Comandant al acestei gărzi a fost numit preotul Alexandru Alexa. Garda avea un efectiv de 76 oameni, între care și Alexa Mureșan. Ca număr, Garda Națională Română din Băsești a fost a treia ca mărime din comitat, după cea din Jibou și cea din Buciumi fiind mai numeroase. Preotul Achim și gardistul Mureșan vor lua parte cu arma în mână la luptele împotriva inamicului bolșevizat, alături de o companie din armata română. Lupta cea mai dramatică la care au participat a fost cea din ziua înmormântării lui Gheorghe Pop de Băsești, la 23 februarie 1919, inamicul fiind hotărât să se răzbune pentru rolul jucat de acesta la Alba Iulia la 1 Decembrie 1918.

Alexa Mureșan a servit în jandarmeria ungară până la 1 noiembrie 1918 și apoi în jandarmeria română începând cu anul 1919, până în anul 1923, anul pensionării sale.

Cu uzura vizibilă în imagini.

Format 34/21 cm.

Notă: toate articolele vândute de SC Historiarum SRL sunt articole vechi, care au fost folosite și au urme de utilizare în diferite grade, respectiv pot avea imperfecțiuni. Numărul și varietatea acestora fiind diferite de la un articol la altul, este imposibilă descrierea exactă a tuturor. În cazul în care la primirea articolului calitatea acestuia nu vă mulțumește, beneficiați de garanția de returnare, conform legii românești în vigoare, în termen de 14 zile de la primirea coletului. Pentru condițiile de returnare vezi aici: https://historiarum.ro/retur/