Descriere
Voith Miklós, avocat armean, locotenent în Batalionul 11 Honvéd Cluj în anul 1849, studio Veress Ferencz, Cluj.
Născut la Târgu Lăpuș în anul 1817. Tatăl său era proprietar de pământ. Urmează Dreptul la Cluj, absolvind în 1835.
În vara anului 1848 este ales locotenent în garda națională maghiară din Dej. La 1 noiembrie 1848 se oferă voluntar în Batalionul 32 Honvéd, pentru ca la 20 noiembrie să devină sergent în același. În februarie 1849 ajunge locotenent în Batalionul 11 Honvéd din Cluj. A luat parte la întreaga campanie din Transilvania a generalului Bem. Cu Batalionul 11 Honvéd va fi luptat în iunie 1849 în a treia bătălie de la Abrud împotriva Legiunii Auraria Gemina din Țara Moților, condusă de prefectul Avram Iancu. Din 1867 practică avocatura la Gherla, după care devine procurorul orașului. Fotografia de față restituie istoriei două detalii necunoscute până acum de sursele de informare de limbă maghiară și anume că a fost casierul sedriei orfanale din Gherla și că a murit în anul 1902 (ultimele informații cunoscute despre el merg numai până în anul 1897).









